Familia Brătianu reprezintă una dintre cele mai influente familii boierești din spațiul românesc, devenită ulterior burgheză în raport cu rapidele transformări socio-economice din această zonă a Europei, care, prin activitatea politică, administrativă și culturală a membrilor săi, și-a adus o substanțială contribuție în procesul esențial de modernizare și, implicit, sincronizare structurală cu Occidentul, a nou-formatului stat român.
Ion C. Brătianu și fiii săi Ion I.C. (Ionel) Brătianu, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu sunt personalități marcante ale vieții publice din societatea românească modernă, de la începuturile sale, până la debutul perioadei postbelice, o dinastie care a dat țării trei prim-miniștri, ce au avut un rol covârșitor în realizarea României moderne.
I.C. Brătianu s-a născut în anul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu (1821), istoria conferindu-i astfel misiunea unor mari transformării începute atunci, iar fiul său, Ionel Brătianu, în 1864, anul marilor reforme, chiar în ziua promulgării legii rurale pe care avea să o completeze mai târziu. Longevitatea şi vitalitatea politică a acestei familii acoperă aproape un secol de istorie românească, 1859-1947. De la Unirea Principatelor, aducerea în ţară, în anul 1866, a principelui Carol, Războiul de Independență și realizarea României Mari, până la dizolvarea Partidului Național Liberal şi arestarea lui Dinu Brătianu-șeful liberalilor, Brătienii se identifică în mentalitatea românilor cu însuși procesul de modernizare a ţării și Partidul Național Liberal.
Familia a deținut mai multe moșii: Florica, Tigveni, Mălureni, Galeșul-Brătieni, Lerești și Sâmburești.
Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, elita politică și aristocratică din spațiul românesc a încercat racordarea la modelele occidentale, prin construirea, atât în zonele rurale, cât și în cele urbane, a unor vile, conace, chiar palate, care imitau, în general, stilurile la modă în perioada respectivă.
În aceeași epocă, membrii familiei Brătianu au inițiat procesul de construire a mai multor imobile, concepute în variate stiluri, integrând diverse nuanțe arhitecturale, marcând însă, în linii generale apartenența la abordări fuzionând tipologii occidentale și locale.
Bibliografie:
Surse primare:
Arhiva Institutului Național al Patrimoniului (I.N.P.) – Fototeca
Biblioteca Academiei Române (B.A.R.) – Arhiva familiei Brătianu
Arhivele Naționale ale României (A.N.R.) – Fondul Familial Brătianu
Cărți și articole:
Antonescu, Petre, Clădiri. Construcții, proiecte și studii, București: Editura Tehnică, 1963
Cantacuzino, Sabina, Din viața familiei Ion C. Brătianu (1821-1891), Ediția a III-a, revăzută, București: Humanitas, 2013
Ion, Narcis, Dorin, Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), București: Oscar Print, 2011
Nemțeanu, Ruxandra, „O locuință aristocrată în stil neoromânesc”, Monumentul, nr. IX, Iași: 2007
Nemțeanu, Ruxandra, Vila în stil neoromânesc. Expresia căutărilor unui model autohton în locuința individuală urbană, București: Simetria, 2014
Cristocea, Spiridon, Un politician argeșean din secolul al XIX-lea mai puțin cunoscut, Teodor Brătianu, Muzeul Judeţean Argeş Argesis, Studii și Comunicări, seria ISTORIE, Tom XXIV, Pitești: 2015
Woinaroski, Cristina (coord.), Lotizarea și Parcul Ioanid, București: Simetria.
Surse web: