Așezămintele Ion I.C. Brătianu, București, Piața Amzei nr. 3-5, sector 1, cod LMI: B-II-m-B-18144
- Așezămintele Ion I.C. Brătianu au fost realizate după planurile arhitectului Petre Antonescu și au avut inițial o funcție rezidențială. Petre Antonescu a devenit un colaborator apropiat al Brătienilor probabil datorită „pasiunii comune pentru promovarea tradiţiei naţionale”. Terenul, având deja un corp de case, a fost cumpărat de către Elisa Brătianu, în anul 1908, de la familia căpitanului Ștefan Fălcoianu.
- În intervalul 1908-1911 a fost construit corpul principal al locuinței (corpul A), retras de la stradă, cu deschidere către grădina din spate, iar între 1911-1913, corpul B, de la aliniamentul străzii Biserica Amzei nr. 5, lipit de calcanul imobilului de la nr. 7 (Casa „Mița Biciclista”).
- Casa a fost construită pe trei niveluri: subsol înalt, parter și etaj (fig. 13). La subsol se aflau birourile destinate administrației, centrala termică, spălătoria, garajul, pivnița pentru vinuri și cea pentru combustibil. La parter era amplasat un birou-bibliotecă cuprinzând o sală de așteptare și o rezervă de lucru conectată unui atelier de mari dimensiuni și, printr-o scară rotundă, aflată în proximitatea biroului principal, birourilor-anexă de la subsol (fig. 14). Clădirea B a fost construită din zidărie de cărămidă, coloanele și balustradele cerdacelor, precum și rama portalului principal și unele solbancuri, fiind sculptate în piatră.
- Clădirea principală prezintă schema vilelor pariziene, transpusă sub forma unei aripi de mănăstire muntenească. Biblioteca, împreună cu atelierul Elisei Brătianu și biroul lui Ionel Brătianu reprezintă spațiile cu interioarele cele mai rafinate, fiind considerate o replică a arhitecturii interioare a caselor domnești brâncovenești, proiectate cu bolți, cupole, arce și nișe false, susținute de coloane cu capiteluri și baze complex decorate.
- Acest tip de abordare reflectă un nou model pentru locuințele demnitarilor perioadei. Fațadele sugerează, de asemenea, o formulă de îmbinare a unor subansambluri structurale din epoci și regiuni diferite.
- După moartea lui Ion I.C. Brătianu, soția acestuia a aprobat în 1929, planurile de extindere a bibliotecii. Devenind, între 1936-1940, bibliotecă publică, a mai fost adăugat un corp de clădire (pe nord-est), integrând sala de festivități, modificându-se astfel, din nou, funcțiunea vechii case. Tot atunci a fost modificată și o parte a fațadei principale prin construirea unei noi intrări. Sala de conferințe a fost proiectată de către arhitectul Alexandru Iosif, care a introdus colonetele specifice stilului Art Deco. Noul adaos de clădire era conectat bibliotecii și dispunea de subsol, parter, etaj și mansardă.
Act înființare Așezămintele Brătianu

Act înființare Așezămintele Brătianu 
Act înființare Așezămintele Brătianu
Planul imobilelor

Planul imobilelor din cadrul ansamblului 
Plan de situație 
Plan
Plata către arh. Mihai Antonescu

Plata către arh. Mihai Antonescu (A.N.R.) 
Sume primite arh. Petre Antonescu de la I. I. C. Brătianu (A.N.R.) 
Sume primite arh. Petre Antonescu de la I. I. C. Brătianu (A.N.R.) 
Sume primite arh. Petre Antonescu de la I. I. C. Brătianu (A.N.R.)
Măsurători și plăți realizate de arh. Petre Antonescu la Așezămintele Culturale Brătianu (A.N.R)
1964

Loggia și intrarea principală, 1964 (Arhiva I.N.P.) 
Corpul E – tencuiala la calcan, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – Șarpanta și streașina învelitoarei, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planul subsolului, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planul săpăturii subsolului, Fototeca INP, 1964 
Corpul E, planul-parterului, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planul fundațiilor, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planul etajului I, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planul etajului al II-lea, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planul acoperișului, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planseu grinzi de lemn parter și etaj I, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – planșeu beton armat deasupra subsolului, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – fațada principală, Fototeca INP, 1964 
Corpul E – fațada laterală, Fototeca INP, 1964 
Corpul D- tencuiala calcanului stâng, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – tencuiala calcanului drept, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – secțiune longitudinală, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul subsolului, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul săpăturilor, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul parterului, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul mansardei, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul etajului I, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul etajului al II-lea, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planul acoperișului, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planșeu de beton armat peste subsol, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planșeu de beton armat peste parter, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planșee de beton armat etajele I și II, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – pilastru în fațada principală, Fototeca INP, 1964 
Corpul dependințelor – planul parterului, Fototeca INP, 1964 
Corpul dependințelor – planul mansardei, Fototeca INP, 1964 
Corpul dependințelor – planul fundațiilor și pivnițelor, Fototeca INP, 1964 
Corpul D – planșeu de grinzi de lemn peste mansardă, Fototeca INP, 1964 
Casa Ion I. C. Brătianu – vedere dinspre gradină, Fototeca INP, 1964 
Casa Ion I. C. Brătianu – secțiune C-D, Fototeca INP, 1964 
Casa Ion I.C. Brătianu – intrarea principală, Fototeca INP, 1964 
Casa Ion I. C. Brătianu – intrarea principală cu logia, Fototeca INP, 1964
2021

Casa IIC Brătianu, vedere laterală, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere frontală, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere dinspre Parcul IIC Brătianu, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere dinspre grădină, aripa secundară, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere dinspre grădină, aripa secundară, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere dinspre grădină, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere dinspre grădină, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere dinspre cerdac, capiteluri, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, vedere balustrada, Arhiva INP, 2021 
Statuia lui IIC Brătianu, Parcul IIC Brătianu, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, scara de intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, scara de intrare, Arhiva INP, 2021 
Sala de Conferințe, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, pridvor mic, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, pridvor-cerdac, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare secundară, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare principală, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare principală, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare principală, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare pivnita, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, intrare ancadrament detaliu, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, fronton bibliotecă, Arhiva INP, 2021 
Fațada orientată către Str. Biserica Amzei și detaliu basorelief, Arhiva INP, 2021 
Fațada orientată către B-dul Dacia, Arhiva INP, 2021 
Fațada orientată către B-dul Dacia, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detaliu sculptură piatră, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detaliu piatra, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detaliu intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detalii capiteluri, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detaliu, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detaliu ancadrament fereastră, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detalii lemn, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detaliu capitel, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detalii, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, detalii arce și nișe false, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, ancadrament fereastră, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, coloana si arce, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, coloană, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, cerdac detalii, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, capitel, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, balustrada cerdac, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, ancadrament intrare, Arhiva INP, 2021 
Casa IIC Brătianu, ancadrament fereastră, Arhiva INP, 2021


























































